Complexul sportiv „Kemeny Ferenc Sport Hall", din Eger (Ungaria), a găzduit, în perioada 2-3 aprilie, prima ediție a Campionatului European de Karate SKDUN și a Cupei Europei Kohai.
La acest eveniment au participat 24 de țări. Printre oficiali au fost prezenți Gerry Breeze (7 dan), Aurel Pătru (7 dan), Jan Knobel (7 dan). Din delegația României a făcut parte și ASOCIATIA CLUB KARATE JKA DIN ROMANIA, condus de sensei Dragoș Chiru (3 dan), alături de sportivii Cezar Sandu, Robert Doroftei și Adina Seitz.
Adina Seitz - campioană europeană la kata și vicecampioană europeană la kumite
După ce a cucerit două medalii de aur la Campionatul Național SKDUN, Adina a confirmat perioada bună prin care trece în România, câștigând ușor medalia de aur și titlul european, la categoria minicadete kata, învingând 16 sportive. La proba de kumite, Adina și-a adjudecat medalia de argint și titlul de vicecampioană europeană, fiind învinsă, în finală, de sportiva din Belarus.
Sandu Cezar - campion european la kata 11-12 ani
După un tur preliminar, Sandu Cezar a reușit să intre în finala de opt, pe care a câștigat-o clar, cu cea mai mare notă din categorie, cucerind aurul și, astfel, al doilea titlu european pentru sportivii brașoveni. O evoluție încurajatoare a avut și debutantul, internațional JKA, Robert Doroftei, care a părăsit competiția în faza preliminară.
„Sunt mulțumit de evoluția lotului deplasat în Ungaria. Sunt foarte încântat de evoluția Adinei și a lui Cezar, care traversează vârful de formă al carierei. Sportivii au punctat bine și la integrarea în lotul național al României, au format o adevărată echipă, reușind să claseze țara noastră pe primul loc pe națiuni. Îi felicit pe toți și sunt mândru de atitudinea si rezultatele lor", ne-a declarat sensei Dragoș Chiru.